Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Spre dimineaţă, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin şi vânt slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 13...15 grade.
LA MUNTE
Vremea va fi în general frumoasă şi în încălzire. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei, când izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, în special în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, cu precădere în Munţii Banatului şi grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali.
LA MARE
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.
METEO DUMINICĂ
Vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara îndeosebi în zona montană, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Minimele termice vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 22 de grade în deltă.
LA MUNTE
Vremea va fi predominant frumoasă, iar temperaturile vor continua să crească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara când pe arii restrânse vor fi averse, în general slabe cantitativ şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
LA MARE
Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 23 de grade.