METEO BUCURESTI
În capitală, vreme în general frumoasă cu soare dar şi cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei, când sunt condiţii de averse şi descărcări electrice. Este cald pentru această dată: temperatura urcă de la 19-20 de grade dimineaţa până la 32 la amiază.
METEO MUNTE
La munte, vremea va fi caldă, dar şi uşor instabilă. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza când local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă, vor depăşi 20 l/mp şi sunt condiţii de grindină. Noaptea, astfel de fenomene se vor semnala mai ales în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. La amiază vor fi : 24 de grade la Stâna de Vale, 23 la Predeal, 21 la Sinaia, Păltiniş, Semenic şi 15 pe Ceahlău Toaca. Duminică mai ales după-amiaza şi noaptea se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali şi local în restul zonelor montane. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
METEO MARE
La mare, vreme deosebit de caldă pentru această dată cu maxime cuprinse între 29 şi 32 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade. Mâine vremea caldă continuă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Maximele vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade.
METEO REGIUNI
După-amiaza, la deal şi la munte, în nord-vestul şi centrul ţării, iar spre seară şi în Banat, local vor fi averse ce pot fi torentiale, însoţite de vânt şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă, vor depăşi 20 l/mp şi sunt condiţii de grindină. 32 de grade la amiază la Timisoara şi Arad, 31 la Baia Mare si Târgu Mureş, 29 la Cluj Napoca, Sibiu şi Braşov.
În sud, vreme în general frumoasă cu maxime peste 30 de grade, până la 34 la Călăraşi şi Slobozia, valori ce depăşesc cu 2-3 grade mediile climatologice. După amiaza la deal şi la munte şi răzleţ la şes vor fi averse însoţite de vânt şi descărcări electrice. În Bărăgan vântul va avea unele intensificări.
În Dobrogea, vreme deosebit de caldă cu soare aproape toată ziua. La amiaza vor fi 34 de grade la Tulcea şi 31 la Constanţa. Un strop de răcoare mai aduce vântul, care va sufla moderat cu intensificări din când în când.
Şi în Moldova căldura este excesivă. 34 de grade este maxima la Galaţi, 33 la Focşani şi Iaşi, 31 la Botoşani si 28 la Suceava. În partea a doua a zilei, apar şi aversele asociate cu vânt şi fenomene electrice dar ele preferă zona de deal şi de munte şi numai izolat pot fi şi la şes.
VREMEA PE DOUA ZILE
Duminica vremea se va menţine caldă, chiar deosebit de caldă în sudest unde maximele se apropie de pragul de caniculă la Călăraşi şi Galaţi iar în jumătatea de vest vremea va fi şi în general instabilă. După-amiaza şi seara se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, frecvent în Banat si Oltenia, local în Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi în zona de munte şi izolat în celelalte regiuni.
În capitală, cerul va fi variabil şi valorile termice se mentin ridicate: 18-19 grade dimineaţa şi o maximă de 32...33 de grade.
Luni în vestul şi sud-vestul ţării vremea va fi în general instabilă. În aceste zone, vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă însemnate. În celelalte regiuni, vremea va fi în general frumoasă, vor fi averse pe arii restrânse în zonele de deal şi de munte şi doar izolat în rest. 34 de grade Tulcea, Galaţi şi Iaşi.
În Bucureşti în continuare vreme frumoasă şi mai caldă decât normal. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade.