VREMEA MARTIE
În prima lună de primăvară, valorile termice medii lunare ale aerului vor fi peste normalul perioadei (stabilit la 3,5 grade Celsius) în sudul și sud-estul țării, iar în celelalte regiuni se vor situa, în general, în limitele mediilor climatologice. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în martie, pentru zona Moldovei temperaturi medii între—1 grad și 5 grade Celsius, în Transilvania între zero și 5 grade, în Crișana și Dobrogea între 4 și 6 grade, iar Oltenia până la 7 grade Celsius.
Pe de altă parte, precipitațiile totale lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării. Media multianuală lunară a precipitațiilor este de 38,3 l/mp, luându-se în considerare intervalul de referință 1981-2010. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 60 l/mp), Oltenia (până la 59 l/mp), Transilvania (54 l/mp) și Banat (53 l/mp).
VREMEA APRILIE
În aprilie 2016, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 5 și 11 grade) și Transilvaniei (între 6 și 11 grade Celsius). În același timp, cele mai ridicate valori termice medii vor fi consemnate în Banat, Oltenia și Muntenia, de până la 12 grade Celsius.
În privința precipitațiilor, prognoza ANM relevă că, în aprilie, cantitățile totale vor fi apropiate de mediile multianuale în sud și local în est. În restul țării, acestea vor avea o tendință spre excedent, față de media multianuală, de 51,3 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Banat (până la 78 l/mp), Oltenia (75 l/mp), Transilvania (70 l/mp) și Crișana (până la 69 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea (până la 40 l/mp).
VREMEA MAI
Potrivit ANM, în mai, luna în care ortodocșii vor sărbători Paștere anul acesta, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limitele mediilor climatologice, iar în nordul și centrul țării va putea avea valori sub normalul perioadei. Media lunii mai se situează la 14,9 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 și 17 grade Celsius în Moldova, între 12 și 16 grade Celsius în Transilvania, respectiv între 13 și 18 grade Celsius în Oltenia și Muntenia.
Tot la nivelul lunii mai, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării și doar în nord și centru pot avea o tendință spre excedent, față de media multianuală de 66,5 l/mp. Zonele Banatului, Crișana, Maramureș, Oltenia și Muntenia vor prezenta cantități de precipitații ce pot ajunge până la 89 l/mp.