În București, de asemnea, înnorarile vor persista în primele ore ale zilei, dar maxima va fi mai ridicata decat ieri, 4...5 grade. În plus, presiunea atmosferica va scădea sub normal.
La munte, tot innorat, ninge temporar, în general slab cantitativ, pe arii mai restrânse noaptea. Vântul sufla intens, cu precãdere la altitudini mari, astfel ca acolo avem viscol. Temperaturie, in schimb, nu vor avea variaţii importante faţã de zilele precedente.
Joi 3 ianuarie. Toată lumea înapoi pe baricade. Din păcate, n-am vești grozave dinspre vreme, temperaturile vor scădea accentuat față de miercuri, astfel că ajunge să fie mai rece decât ar fi normal la aceasta data -maximele, negative în nord și centru, până spre –5 grade, ajung la 5 grade cu plus, in sud, la Giurgiu.
Va fi înnorat și temporar va ninge slab, local la munte și în centrul țării, și pe spații mici în rest. Vântul va sufla slab și moderat, excepție face tot zona montană, unde în continuare va fi intens, mai ales la altitudini mari.
Și în București, joi, temperaturile încep să scadă, ușor pentru început, astfel că ajung la valorile normale ale începutului de ianuarie.
–4…-2 grade dimineața si 3-4 grade la amiază. Va fi o tot o zi mohorâtă, însă aici abia către seara ajung ninsorile. Nu vă speriați, nu vom înota în nămeți, va ninge slab, deci vom înota în mocirlă.
Vineri, răcirea continuă, astfel că în toate regiunile temperaturile vor coborî sub cele normale ale datei, iar dimineața va fi chiar ger, local, în centru și, pe arii restrânse, si în nord-vest. Maximele, negative în cea mai mare parte a tării, până spre –8 grade în depresiuni, abia vor mai atinge 1 grad cu plus, în sud, la Drobeta și Giurgiu.
Cerul va fi variabil, cu înnorări perisistente peste zi în regiunile vestice, nordice și nord-estice, unde însă doar trecător și izolat vor cadea ninsori slabe, sau fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări tot la munte, la altitudini mari, dar temporar si la cote mult mai reduse se va simti si în estul și sud-estul țării.
În București, vineri, răcirea continuă și aici, –5…-4 grade dimineața și nu mai mult de 0…1 grad la amiază. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat.