BUCURESTI
În Bucureşti sunt posibile averse la începutul acestei nopţi, apoi cerul va deveni variabil. Duminică, vremea va fi uşor instabilă, astfel după ce în prima parte a zilei vor fi şi câteva raze de soare, după - amiază sunt aşteptate averse însoţite de fenomene electrice. Vântul nu va trece de moderat, iar termometrele vor indica 9...10 grade dimineaţa şi 20 de grade la amiază.
MUNTE
La munte vremea se va menţine instabilã. Îndeosebi după-amiaza vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificări de scurtã duratã ale vântului în Carpaţii Meridionali şi Occidentali şi local în cei Orientali. Izolat cantitãţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi va cădea grindină. Mâine vremea se va încălzi uşor, astfel că valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã. Soarele va avea o prezenţă mai generoasă, iar ploi de scurtă durată cu tunete, fulgere şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, se vor semala îndeosebi dupã-amiaza şi seara.
LA MARE
La mare va fi un weekend cu vreme în general frumoasă. Astăzi cerul va fi în general senin, vântul va sufla de la slab la moderat, iar termometele vor arăta 20...21 de grade. Apa mării rămâne în continuare rece şi va avea o temperatură cuprinsă între 15 şi 17 grade. Mâine soarele domină atmosfera, dar mai ales în timpul după-amiezii se adună norii şi din loc în loc vor fi condiţii de averse slabe. Vântul este mai sprinten decât astăzi. Cu toate acestea temperatura mai câştigă un grad...doua, iar la amiază vor fi şi 22 de grade.
PROGNOZA PE DOUĂ ZILE
Duminică vremea se va încălzi uşor, astfel că valorile termice se vor apropia de cele normale pentru data din calendar. Maxime ce ajung să fie cuprinse între 16...17 grade în Dealurile de Vest şi 23...24 de grade în regiunile estice şi sud-estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări averse, fenomene electrice şi rafale de vânt, îndeosebi după-amiaza şi seara, în zona de deal şi de munte, local în regiunile intracarpatice şi izolat în rest.
În Capitală încheiem săptămâna cu o zi frumoasă. Soarele va străluci cât e ziua de lungă însoţit de nori pasageri. Vântul nu trece de moderat, iar temperatura maximă va fi de 23...24 de grade.
Luni vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse, averse, însoţite de descãrcãri electrice, dupã-amiaza în zonele de deal şi munte, iar seara şi noaptea în nord-est. Vântul va sufla slab,când şi când moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în depresiunile intramontane şi 26 de grade în Lunca Dunării.
Şi în Capitală, vremea va continua să se încălzească, astfel de la cele 10 grade de dimineaţă, până la amiază temperatura va creşte la 25...26 de grade. Norii vor fi puţini, soarele strălucitor, iar vântul slab cel mult moderat.