Carpaţii Meridionali cantităţile de apă vor mai depăşi local 10-15 l/mp. În zona montană înaltă, ploile se transformă în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea uşoare intensificări la munte şi, local şi temporar, în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ieri în sudul şi centrul ţării, vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade.
BUCURESTI
În Capitală, cerul va fi înnorat, temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Dimineaţă vor fi 7-8 grade, iar la prânz, o maximă în uşoară scădere faţă de ieri, în jur de 13 grade.
MUNTE
La munte cerul va fi acoperit de nori şi va ploua pe arii extinse în cursul zilei. Vor fi ploi de vară - averse însoţite izolat de descărcări electrice, iar în Carpaţii Meridionali cantităţile de apă vor mai depăşi local 10-15 l/mp. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile termice vor fi în scădere uşoară în masivele sudice şi vestice, iar în cele estice nu se vor modifica semnificativ faţă de ieri. În weekend aspectul vremii se îmbunătăţeşte. Sâmbătă, doar izolat mai plouă slab în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului. În restul zonei montane cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua. Valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de vineri. Duminică, vremea va fi în general frumoasă în toată zona montană, aşadar în ansamblu weekendul se vede frumos de la munte.
REGIUNI
Nori mulţi şi ploi în regiunile intracarpatice, pe arii extinse. Doar în nord-vest sunt posibile şi scurte perioade însorite. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local şi temporar vântul va avea intensificări uşoare. Maximele scad, dar tot sunt peste mediile climatologice. Vor fi peste 10 grade, iar în Maramureş, nordul Crişanei şi al Transilvaniei ajung la 18-19 grade.
În sud, nu mai este ziua de ieri... Cerul este fără soare, iar ploile cad pe arii extinse, mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă mai pot depăşi 10-15 l/mp. În absenţa soarelui şi aici mai scad maximele faţă de ieri: 14 grade la Drobeta Turnu Severin, 12 la Craiova, 13-14 la Râmnicu Vâlcea şi Buzau şi 15-16 grade la Alexandria şi Călăraşi.
În Dobrogea, de asemenea, vreme închisă şi ploi pe arii extinse. Vântul va avea intensificări la fel ca în toată zona extracarpatică. La amiază vor fi 15-16 grade în partea continentală şi 11-12 grade pe litoral.
Moldova va avea aceeaşi vreme - fără soare, cu ploi pe arii extinse în jumatatea de sud şi local în cea de nord. Local şi temporar vântul va mai avea intensificări uşoare. La amiază vor fi 16 grade la Galaţi, Bacău şi Iasi şi 13 la Suceava.
Duminică, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va deveni variabil, iar unele înnorări - şi pe arii restrânse ploi slabe - mai cad doar în partea de sud-vest a ţării şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în estul şi sudul teritoriului şi numai trecător şi izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8-9 grade la Constanţa şi 18 grade în Oltenia şi în Banat, la Timişoara.
Duminică, în Bucureşti, cerul va deveni variabil, iar vântul va sufla în general moderat. 7-8 grade sunt dimineaţă, iar la prânz, 14-15 grade.
Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât cea obişnuită la această dată calendaristică - dar asta numai în regiunile vestice. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la începutul zilei în sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade la Constanţa şi 19 grade la Timişoara, poate şi 20 de grade, izolat, în Banat. Dimineaţă, izolat, în nord, centru şi est, va fi brumă, iar în vest vor fi condiţii de ceaţă.
În Capitală vremea va fi frumoasă duminică. Cerul, mai mult senin, iar vântul - slab până la moderat. Dimineaţă va ri racoare, 3-4 grade, dar la amiază se fac 15-16 grade.