Luna noiembrie va fi una călduroasă, cu temperaturi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an.
Va ploua puțin la începutul lunii și abia spre jumătate se va regla regimul pluviometric.
Specialiștii au explicat în ce condiții trebuie să ne așteptăm la ninsori. Pentru ca precipitațiile să cadă în formă solidă, este nevoie să cadă în majoritatea regiunilor din țară și temperaturile să scadă semnificativ. În schimb, la noi în țară se anunță o vreme destul de bună, iar termometrele vor indica mai mult decât este normal.
"Pentru a vorbi despre ninsori, trebuie să vorbim în primul rând despre precipitații la nivel general, adică ar trebui să avem precipitații și ca ele să se transforme sub formă de ninsoare în zona de munte. Așa cum spuneam, în următoarea perioadă nu ne așteptăm la o perioadă bogată în precipitații, ceea ce înseamnă că nici ninsori în zona de munte nu vor fi", spune meteorologul Mirela Polifronie.
Meteorologii mărturisesc că nici iarna aceasta nu vom avea parte de zăpezi mari și va fi una extrem de blândă. Temperaturile vor fi ceva mai scăzute la munte și doar acolo ne vom putea bucura de peisajul alb, precum și în alte zone mai înalte. Specialiștii spun că nu pot preconiza încă de acum dacă va fi viscol, dar cert este că nu va fi un ger năprasnic.