Prognoza meteo de Sfanta Maria 2018. Miercuri, 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi ridicat în regiunile sud-vestice, sudice, estice şi centrale, unde pe spaţii mici, după-amiază, indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil cu înnorãri temporar accentuate în vestul, nordul şi centrul ţării. Mai ales după-amiaza şi seara se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie în Maramureş, nordul Moldovei, local în Transilvania, în Crişana, în zonele montane şi submontane şi izolat în Banat. Ploile vor avea şi caracter torenţial și se vor înregistra cantităţi de apă însemnate care pe spaţii mici vor depăşi 20...30 l/mp. Vor fi şi condiţii de grindină. Temperaturile maxime, mai scăzute decât astăzi în regiunile vestice, vor fi cuprinse între 27 şi 34 de grade.
Prognoza meteo de Sfânta Maria 2018. Vremea în Bucureşti
În Capitală, pe parcursul zilei o vreme deosebit de caldă, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade.
Prognoza meteo de Sfânta Maria 2018. Vremea la mare
La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi deosebit de caldă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 30 de grade. Izolat, indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura apei mării va avea valori de 24...26 de grade.
Prognoza meteo de Sfânta Maria 2018. Vremea la munte
La munte, mai ales după-amiaza şi seara, local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial și se vor înregistra cantităţi de apă însemnate care izolat vor depăşi 20...30 l/mp.
Sfânta Maria, 15 august. Tradiţii: ce este INTERZIS de Adormirea Maicii Domnului. Miracolul icoanei
Prognoza meteo de Sfânta Maria 2018. Vremea joi şi vineri
Joi, în nordul, în centrul țării, precum și în zonele montane și submontane, în special după-amiaza, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se vor înregistra cantități de apă care izolat vor depăși 30...40 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, sudul Olteniei și al Moldovei, precum și în Dobrogea continentală.
În Capitală, dimineața, 16-18 grade dar amiază va fi din nou deosebit de caldă cu o maximă termică în jur de 34 de grade și valori ale indicelui de confort termic temperatură-umezeală în jurul pragului critic de 80 de unități.
Vineri în nordul, nord-estul și centrul țării, dar și în zonele de deal și de munte, în special după-amiaza, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe spații mici 20...30 l/mp. Maximele termice vor fi cuprinse între 27 de grade la Suceava și 35 de grade frecvent în sud și sud-est, la Giurgiu, Călăraşi, Slobozia, Tulcea, Brăila, Galați, Focșani.
În București, vremea va fi în continuare frumoasă cu cer variabil și vânt slab și moderat, 17-19 grade dimineața și din nou în jur de 34 de grade la amiază.