PROGNOZA METEO. În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă în orele dimineţii. Maxima se va situa în jurul valorii de 22 de grade.
La munte vremea va fi răcoroasă în primele ore, însă după-amiaza, se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în zilele anterioare, acestea apropiindu-se de cele climatologic specifice datei din an. Începând cu orele serii va ploua în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în celelalte masive montane.
PROGNOZA METEO. Duminică, la munte vremea va fi în general instabilă, local se vor semnala averse, însoţite şi de descãrcãri electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp îndeosebi în zona Carpaţilor de Curbură. Pe crestele montane, în special în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi şi precipitaţii mixte.
VREMEA PE 2 ZILE
Duminică, în centrul, estul şi sud-estul ţării, în zonele montane şi submontane vremea va fi în general instabilă, local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp, iar valorile termice diurne vor fi mai mici decât vineri. În restul ţării, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi ploi izolate. În zona montană înaltă, în special în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi şi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 –13 grade în depresiunile transilvane, 12 la Miercurea Ciuc şi 23 de grade la Drobeta Turnu Severin.
PROGNOZA METEO. În Capitală, după-amiaza, vor fi averse şi descărcări electrice. Dimineaţa vor fi 9-10 grade şi maxima zilei va fi de 17-18 grade.
Luni în centrul, estul si sud-estul tării va ploua local. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi se vor semnala şi descărcări electrice. În restul ţării, vremea va fi normală din punct de vedere termic, cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat, în zonele montane şi submontane. Pe crestele montane, în special în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade la Miercurea Ciuc şi 22 de grade în vestul şi sudul Olteniei, 22 la Drobeta Turnu Sverin.
În Bucureşti, 7-9 grade dimineaţa şi în jur de 19 grade la amiază. Cerul va fi temporar noros, favorabil ploii slabe.