Joi, valorile termice vor crește ușor, dar se vor menține sub cele normale în această perioadă în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –8…-7 grade în depresiunile intramontane și 2…3 grade in Banat. Mai ales după-amiaza va ninge în zonele montane, iar în vestul, centrul și nordul ţării vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, dar şi lapoviţă sau ploaie ce local vor depune polei. Vântul va avea intensificări la munte, unde va viscoli şi va spulbera zăpada. Izolat se va forma ceaţă.
În Capitală, deşi valorile termice vor fi în creştere uşoară, vremea va fi în continuare rece, chiar geroasă dimineaţa. –12…-10 grade la prima ora si in jur de –5 grade la amiază.
Vineri, vremea va continua să se încălzească, în special în vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte.
Temperaturile maxime vor fi pozitive cu puţine excepţii cum ar fi –2 grade la Miercurea Ciuc şi Focsani, -1 grad la Iaşi şi Bacau.
Cel mai cald, in sudul Banatului, 7 grade la Resita. În vest, nord-vest şi centru cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. În restul țării, cerul va fi temporar noros, iar precipitaţii mixte vor fi doar izolat cel mai probabil in Oltenia. Pe arii restrânse se va produce polei. Dimineaţa, în regiunile extracarpatice se va semnala ceaţă.
În Bucureşti, vremea se va încălzi, valorile termice urmând a se situa în limite normale pentru această perioadă. –10…-8 grade dimineata si o maximă de 1...2 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, potrivit Realitatea TV.