În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare, iar ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, vor fi pe arii restrânse, în special la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, dar şi la munte, mai ales la altitudini mari în Carpaţii Orientali şi Meridionali, unde vitezele vor depăşi 70...80 km/h. Dimineaţa, izolat se va semnala ceaţă.
In capitala, valorile termice vor creşte uşor faţă de ieri dar vor caracteriza în continuare o vreme răcoroasă. Cerul va fi temporar noros şi doar trecător vor mai fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. 8-11 grade dimineata si temperatura maximă va fi de 20...21 de grade.
La munte, vremea se va încălzi uşor, dar valorile termice se vor situa în continuare sub cele caracteristice datei. Cerul va avea înnorări temporare, iar ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, vor fi pe arii relativ restrânse. Vântul va avea intensificări, cu precădere la altitudini mari în Carpaţii Orientali şi Meridionali, unde vitezele vor depăşi 70...80 km/h.
La mare, deşi temperaturile vor creşte faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine rece pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 20 de grade, cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploi şi sub formă de averse, slabe cantitativ. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în special ziua (rafale în general de 45...55 km/h, temporar 60...70 km/h). Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 14 şi 18 grade.