În Capitală, vremea va fi răcoroasă: 17-18 grade la amiază. În a doua parte a zilei vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice.
La munte, vremea se va menţine rece şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse mai ales după-amiaza şi seara vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Pe crestele înalte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. La amiaza vor fi 8 grade la Păltiniş, 10 la Preadeal, 7 la Semenic, 8 la Sinaia, 9 la Arieşeni şi 4 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlău.
La mare, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, când vor mai fi condiţii pentru averse. Vântul va avea intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi in jur de 18 - 19 grade, iar temperatura apei mării va fi de 15 - 16 grade.
În regiunuile intracarpatice, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse. În zona montană şi deluroasă instabilitatea se accentuează după amiaza, izolat pot fi cantităţi mai mari de 20-25 l/mp. Pe creste încă mai sunt posibile ninsori. Maximele, modeste pentru aceasta dată, sunt în general între 13 şi 18 grade cu cele mai mari în vest şi cele mai mici în estul Transilvaniei.
În sud, predominant soare în prima parte a zilei, nori şi local averse cu descărcări electrice, vânt şi izolat grindină, după amiază. Vor fi 20 de grade la Drobeta Turnu Severin, 19 la Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Giurgiu, 18 la Călăraşi şi 17 la Buzău. În Dobrogea, nori mai puţini decât ziua anterioară, condiţii de averse în prima parte a zilei şi intensificări trecătoare ale vântului pe litoral. 20 de garde maxima la Tulcea şi 18 la Constanţa. În Moldova, vreme în general frumoasă în sudul regiunii, dar către nord din ce în ce mai mulţi nori şi condiţii favorabile de ploaie. Maximele, sub cele normale ale datei, pornesc de la 15 grade la Suceava şi cresc către sud: 18 grade la Iaşi şi Bacău, 19 la Focşani şi Galaţi.
VREMEA PE 2 ZILE
Miercuri, vremea se va menține răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar rece pentru această dată în nord, în centru şi în nord-est, unde dealtfel pe arii relativ extinse vor fi ploi, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice. În cursul după-amiezii, fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor apărea local şi în regiunile sud-estice şi în zonele montane şi submontane. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Pe crestele montane înalte, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 22 de grade în sudul Munteniei şi al Olteniei.
În Capitală, după-amiaza vor fi posibile ploi de scurtă durată. Dimineata, 9-10 grade si la amiaza, mai cald decit marţi, 20-21 de grade.
Joi deși vremea se va încălzi în toată țara, valorile termice se vor menține uşor mai scăzute decât mediile climatologic specifice acestei date din an. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade la Miercurea Ciuc și 24 de grade la Tmisoara, Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și izolat ploi slabe, de scurtă durată, după-amiaza şi seara în nord, în est și în zonele montane.
Şi în Bucureşti se va încălzi, însă valorile termice vor fi înca sub normalul perioadei. Dimineaţa, 8-19 grade şi maxima zilei, 22...23 de grade.