Izolat va ploua, iar vântul va avea intensificari la munte, în special la altitudini mari, dar pe arii restranse si în Oltenia, sudul Transilvaniei si nordul Moldovei, rafalele fiind de pâna la 40...45 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 și 24 de grade.
În București, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă, în creștere față de ziua precedentă, va fi de 23...24 de grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale zilei și pe parcursul nopții. Se vor semnala ploi slabe mai ales spre sfârșitul intervalului, local în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni și izolat în restul masivelor.
La altitudini de peste 1800 m, vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua, în special în zona înaltă, unde vor fi viteze de 60...70 km/h, iar temporar de peste 80 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură. Valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă, îndeosebi în masivele montane din nordul țării.