Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în deltă, iar temperaturile maxime mai scăzute faţă de ziua ieri, se vor situa în general între 0 şi 8 grade.
În București vremea va fi închisă şi se va răci faţă de ieri. Se vor mai semnala ploi, mai ales în prima parte a zilei, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatur maxima, la amiază, va fi de 3, cel mult 4 grade.
La munte cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă, de 5, chiar 10 cm.
În restul masivelor montane precipitaţiile vor fi slabe şi doar pe arii restrânse. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de ieri și vom avea -1 grad la Semenic, 0 la Sinaia și Păltiniș, iar la Stâna de Vale maxima ajunge la 3 grade.