În vest, sud-vest, nord-est şi la munte vor fi înnorări. Pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat vor mai fi posibile precipitaţii. Vântul va continua să prezinte intensificări în est şi în sud-est şi pe arii mai restrânse în zona montană şi în extremitatea de vest.
Vânt puternic în jumătatea de sud a Moldovei, dar și în estul Munteniei şi în Dobrogea, unde rafalele vor depăşi 55...65 km/h. Vor atinge și 75 km/h în zona Carpaţilor de Curbură şi pe litoral.
În Capitală, se va răci faţă de ieri. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului când vor fi condiţii de ninsoare slabă. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 45...50 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad.
La munte, vremea va continua să se răcească devenind geroasă noaptea. Cerul va prezenta înnorări şi, mai ales în prima parte a zilei, va ninge în Munţii Banatului şi în partea vestică a Carpaţilor Meridionali.