Vom avea ploi şi lapoviţă în Banat şi pe arii restrânse în Transilvania, iar în regiunile sudice va ploua. Pe scurt, in partea de sud-vest a teritoriului cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. Izolat vor fi depuneri de polei.
Vântul va avea intensificări în regiunile extracarpatice şi pe arii mai restrânse la munte şi în extremitatea de vest. Vântul o sa bată nițel mai tare mai spre seară în jumătatea estică a Munteniei, în Dobrogea şi sudul Moldovei, unde vor fi rafale în medie de 55 şi 65 km/h, asta înseamna că o să se amplifice senzaţia de frig.
Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, uşor mai ridicate doar pe litoral.
În București, vremea va fi în continuare închisă, iar temporar va ploua slab. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari spre seară, când va atinge 50...55 km/h. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade.
La munte, temporar va ninge pe arii extinse în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului. Vântul va avea intensificări în Carpaţii de Curbură, cu rafale de peste 60...65 km/h, asta înseamnă că pe arii mai restrânse şi în restul masivelor, ninsoarea va fi viscolită.