Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a ţării, unde local va ploua, în timp ce în restul zonelor înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe areale mici. În zonele montane vor fi mai ales ninsori. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mari pe creste, iar pe arii restrânse şi la intensităţi mai mici în centru, sud-vest, sud-est şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade.
Dimineaţa, în zonele joase de relief pe alocuri va fi ceaţa.
In Bucuresti, vremea va fi normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară când va creşte probabilitatea ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade.
La munte, cerul va avea înnorări şi local se vor semnala precipitaţii slabe -predominant sub formă de ninsoare la altitudini de peste 1000m şi mixte în rest. Acestea însă, în a doua parte a intervalului, în restrângere ca arie şi intensitate, se vor transforma mai ales în lapoviţă şi ploaie. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze mai mari pe creste. Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, iar cele nocturne vor fi mai ridicate decât aceastea.