Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nord, centru și est, precum și la munte, unde local vor fi averse și se vor semnala descărcări electrice. Mai ales spre seară, în nord-est vor fi condiții pentru grindină.
Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari noaptea în est și în sud. În orele dimineții, în Dobrogea izolat ceața va persista.
Vremea în Bucureşti
În Bucureşti, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice mai scăzute decât cele climatologic specifice datei. 4-5 grade dimineaţa şi 11-12 grade la amiază. Temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.
Vremea la munte
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate şi local vor fi averse şi se vor semnala descãrcãri electrice. Pe crestele Carpaţilor Orientali, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15 l/mp.
Vântul va avea intensificãri mai ales pe creste. Valorile termice vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. La amiază vor fi 14 grade la Paltiniş, 16 la Predeal, 13 grade la Semenic, 14 la Sinaia 1500, 15 la Arieşeni şi 9 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlău.
Vremea pe regiuni
În regiunile intracarpatice, vreme deosebit de caldă cu maxime de 18-19 grade în estul Transilvaniei şi peste 20 de grade în rest, până la 24 de grade la Alba Iulia. Local vor fi averse şi descărcări electrice în nord-vest şi centru. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp.
În sud vreme în general frumoasă şi deosebit de caldă pentru această dată, cu maxime în general între 20 şi 22 de grade. Vântul se va intensifica.
Şi în Dobrogea este frumos şi cald, maxime de 16-18 grade cu excepţia litoralului unde vor fi maxime mai mici, 11-13 grade (13 grade la Constanţa). În orele dimineţii izolat ceaţa va persista.
Vreme caldă şi în Moldova. Dar şi cu averse şi descărcări electrice în jumătatea de nord a regiunii. Izolat poate fi şi grindină sau măzăriche. Maximele zilei : 17 grade la Suceava, 21 la Iaşi şi Bacău, 20 la Focşani şi 18 la Galaţi.
Vremea în weekend
Sâmbătă vremea se va răci accentuat în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 la Miercurea și 16-17 grade în sud-vest, la Drobeta Turnu Severin. Vor fi înnorări mai persistente în centrul, estul și sud-estul țării, local unde va ploua.
În zona montană, precipitațiile, în general slabe, vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări pe timpul zilei la munte și local în regiunile sudice și sud-estice, dar și în partea de vest a teritoriului.
În Bucureşti, vremea se va răci accentuat. Sâmbătă dimineaţa vom avea în jur de 8 grade dar până la amiază temperatura nu mai crest mult, doar până în jurul valorii de 10 grade.
Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar pe parcursul zilei vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.
Duminică, regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăzute decât cele normale pentru ultima decadă a lunii martie. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în depresiunile intramontane și 14 grade la Drobeta Turnu Severin.
Cerul va avea înnorări și în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații local moderate cantitativ.
În nord și în centru acestea vor fi mixte, la munte vor fi mai ales ninsori, iar în restul tarii va ploua. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor.