Prognoza meteo a fost actualizată de Administrația Națională de Meteorologie. Un val de aer rece cuprinde întreaga țară. Urmează două zile cu precipitații mixte și polei. La munte și în Moldova, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.
Intervalul: 6 decembrie, ora 18 – 8 decembrie, ora 08
Zonele afectate: conform textului
Fenomene: conform textului
În intervalul menționat, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest. Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10...15 l/mp și izolat de 20 l/mp.
Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni - Cum va fi vremea în noaptea de Revelion
La munte și în Moldova, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În celelalte regiuni, pe parcursul nopții de miercuri spre joi (6/7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte. Izolat se va depune polei.
Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia și Dobrogea, cu viteze în general de 40...45 km/h.