VREMEA MARȚI
Marți, vremea va deveni predominant închisă. Vor fi precipitații în general slabe, mai ales sub formă de ploaie în vestul și sud-vestul țării și sub formă de lapoviță și ninsoare pe spații mici la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte, în special ale Carpaților Meridionali si in sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade. Dimineața, izolat, se va semnala ceață, mai ales în regiunile sudice, conform REALITATEA TV.
În București, spre seară creşte probabilitatea de precipitații mai ales sub formă de ploaie. Vântul va fi, în general slab peste zi si va creste in intensitate începând de seara. Dimineaţa, în jur de -2 grade şi la amiază, 7-8 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.
VREMEA DE VALETINE'S DAY (MIERCURI)
Miercuri, vremea va fi predominant închisă și pe arii extinse vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Doar în extremitatea sudică și de sud-est a țării vor predomina ploile. Vor fi condiții de polei sau de ghețuș. Cantitățile de apă vor fi local mai însemnate în special în regiunile sudice, iar la munte se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, unde va viscoli ninsoarea, iar temporar și la cote mai reduse vor fi intensificări și în sudul, centrul și estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Moldovei și 8 grade în Dobrogea.
În Bucureșri vor fi precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare. Dimineata, 1...2 grade si la amiaza, 3-4 grade.
VREMEA JOI
Joi, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi în jurul celor normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Aria precipitațiilor va fi în restrângere față de miercuri. Vor mai fi precipitatii predominant sub formă de ninsoare și în general slabe cantitativ, local în regiunile din jumătatea estică a teritoriului și izolat în rest. Vântul va avea ușoare intensificări în Dobrogea, Muntenia și Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad la Suceava și 6 grade la Baia Mare. Dimineata, izolat, vor fi condiții de ceață.
În Bucureşti, vreme inchisă şi o să plouă doar dimineata unde vor fi 0...1 grad. Maxima la amiaza, 3...5 grade.