„Ne așteptăm sî înregistrăm valori termice cuprinse între -1 grad în nordul teritoriului și până la 4-5 grade în vestul acestuia. Doar izolat ne așteptăm la niște fulguieli în zona montană. În schimb, pe parcursul următoarelor zile până spre sfârșitul zăptămânii va continua să se încălzească, ajunge la temperaturi maxime pe parcursul zilei de 23 decembrie, valori maxime cuprinse între 7 grade în nordul Moldovei, 8 pe litoral. Nu ne așteptăm la ploi, ninsori în nicio regiune”, a precizat Iris Răducanu, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie, potrivit europafm.ro.
Va ninge sau nu de Crăciun?
Meteorologii spun că vom avea temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă care nu vor favoriza depunerea fulgilor de zăpadă.
La munte, vor cădea precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
„Pentru Crăciun, din estimările pe care le avem la această dată, ne așteptăm la o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Dacă valorile termice specifice acestei perioade sunt cuprinse între -3 grade în estul Transilvaniei, 6 grade pe litoral, ne așteptăm la valori termice cu 2-3, poate chiar 4 grade mai ridicate decât zilele acestea la nivelul întregii țări. În ceea ce privește precipitațiile, ne așteptăm doar în jumătatea de nord a teritoriului, izolat la precipitații mixte, iar în restul teritoriului să avem parte în dimineți și nopți de ceață”, a mai afirmat meteorologul Iris Răducanu.