Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi prognoza meteo specială pentru Bucureşti. Vremea va fi închisă şi se va răci, va mai ploua, iar rafalele de vânt vor depăşi 70 km/h.
De marţi până miercuri dimineaţă, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat.
Temporar va mai ploua, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 55-65 km/h şi trecător după-amiaza posibil de peste 70 km/h.
Temperatura maximă este cu 10 grade sub media multianuală și va fi în jurul valorii de 7 grade, iar temperatura minimă va fi de 3-5 grade.
VREMEA în București până la sfârșitul săptămânii
De mâine, 5 aprilie - miercuri ora 9.00 până la sfârșitul săptămânii - sâmbătă, 8 aprilie, ora 10.00, vremea va fi rece pentru această perioadă şi temporar va mai ploua.
Temperaturile maxime vor fi de 9-11 grade, iar cele minime de 1-3 grade.