Propunerea legislativă iniţiată de 8 parlamentari, de la toate
grupurile politice, a fost aprobată cu 89 de voturi pentru, 4 abţineri
şi 3 voturi împotrivă, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Unul dintre iniţiatori, senatorul Emilian Frâncu (PNL) a precizat
că "din datele deţinute de la Asociaţia TATA rezultă că Ziua Mamei este
sărbătorită în a doua duminică a zilei mai în peste 70 de ţări ale
lumii"."Pentru a crea un cadru unitar serbării sau semnalării
importanţei familiei, am propus să fie marcată în prima duminică a
lunii mai. Sărbătorirea ambilor părinţi credem că va avea un efect
pozitiv asuprea societăţii româneşti, arătând că mama şi tatăl sunt la
fel de importanţi în viaţa de familie, sunt de fapt doi piloni
complementari", a susţinut Frâncu.
La rândul lui, preşedintele comisiei de muncă Cristian Rădulescu (PDL)
a explicat că raportul negativ al Comisiei nu priveşte o recomandare
de respingere a proiectului de lege. "N-a fost niciun vot împotrivă, au
fost 4 voturi pentru şi 5 abţineri şi, respectând procedurile, a
trebuit să facem un raport negativ", a spus Rădulescu, făcând
precizarea că PDL suţine proiectul de lege."Reîntoarcerea la valorile
tradiţionale şi la valorile de bază ale familiei nu poate să fie un
lucru rău. Grupul PDL, care face parte din grupul popularilor europeni
şi are între valorile de bază cea a familiei, susţine propunerea
legislativă", a subliniat Rădulescu.
Replica a venit imediat din partea senatorului PSD, Titus Corlăţean, care a punctat că "valorile familiei sunt nişte valori generale şi nu au neapărat o culoare ideologică". "În republica franceză este sărbătorită atât ziua mamei, cât şi ziua tatălui, este o sărbătoare cu o semnificaţie aparte, în niciun caz dătătoare de idei cu privire la eventuale excese bahice ale taţilor sărbătoriţi", a mai spus Corlăţean.
La rândul său, senatorul PNL Ovidius Mărcuţianu, a făcut un apel pentru un vot favorabil. "Fiecare om din această sală are, sau din păcate a avut mamă şi tată. Haideţi să le facem un cadou şi să stabilim o zi pt sărbătorirea lor într-o zi de duminică", a îndemnat Mărcuţianu.
Din partea Guvernului, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Doina Pârcălab, a apreciat că "încă nu este oportună o asemenea iniţiativă legislativă".