Alimentele, medicamentele şi carburanţii se află printre produsele care vor suferi modificări de preţuri. Astfel, pachetul de ţigări se va scumpi în medie cu un leu, iar băuturile alcoolice cu aproape 10 la sută.
Tot de săptămâna aceasta va intra în vigoare decizia Ministerului Sănătăţii de ajustare a preţului medicamentelor. Acest lucru va duce la scumpirea medicamentelor produse în ţară, cu 6 procente.
Pe de altă parte, Ministerul de Finanţe ia în calcul şi o majorare în avans a accizei pentru carburanţi, după ce în urmă cu câteva săptămâni aceştia s-au scumpit cu 7 bani pe litru. Doar preţul gazelor naturale ar putea rămâne neschimbat de miercuri.