La şcoala vasluiană Dragomireşti cadrele navetiste nu şi-au mai primit banii de transport din luna martie. Autorităţile au ridicat din umeri şi au spus că nu bani.
Aglaia Dediu face naveta de mai bine de 15 ani. Lună de lună, dintr-un
salariu de 1.200 de lei, un sfert dă pe navetă şi străbate zilnic, 90
de kilometri. "Este mult, dar nu avem ce face. Trebuie
să plecăm de acasă, nu avem cu ce trăi dacă stăm acasă", a spus aceasta.
Cadrele didactice de la şcoala Dragomireşti nu ş-au mai primit banii pe transport din luna martie. "Un
cadru didactic care nu are cu ce-şi plăti naveta, primul lui gând este
cu ce să ajungă acasă. Nu ştiu cât mai gândeşte ceea ce trebuie să facă
la clasă", a precizat directorul şcolii, Constantin Turcu.
La şcoala Dragomireşti sunt 40 de cadre didactice care fac naveta din Vaslui, Bârlad, Bacău, dar şi din comunele apropiate. Autorităţile locale susţin că bugetul s-a epuizat şi nu sunt bani pentru a deconta transportul cadrelor didactice la şcoală, suma restantă ajungând la 240.000 lei. "Suma pe care o datorez acestor oameni care vin şi predau este de 6.000 lei lunar. Nu am mai avut bani pentru deplasare, dacă le dădeam aceşti bani, nu ne ajungeau banii pentru salarii", a explicat primarul din Dragomireşti, Aurel Turcu.
Conducerea Consiliului Judeţean a dat asigurări că la prima rectificare de buget, vor fi alocaţi banii pentru decontarea transportului. Între timp, cadrele didactice sunt hotărâte să îşi caute drepturile în instanţă.