Aproape 20 de primării din judeţul Mureş resimt din plin efectele crizei financiare. Funcţionarii sunt disperaţi pentru că vor rămâne fără salarii. Edilii locali recunosc că se află în faţa unei situaţii fără precedent.
"E tot mai greu cu banii şi ca măsură de a menţine pe linia de plutire primăria, am decis tăierea iluminatului public în comună.", a declarat Dan Vasile Dumitru, primar comuna Ibăneşti.
"Situaţia primăriei nu este grea, este foarte grea, nemai având bani nici măcar pentru salariile salariaţilor primăriei, deasemenea iluminatul public l-am întrerupt.", a adăugat Valentin Iacob, primar comuna Hodac.
Prefectura judeţului Mureş caută soluţii, dar nu are destui bani pentru a sprijini toate primăriile.
"Fără un sprijin în mod direct fără o virare pentru echilibrarea bugetelor lor, din bugetul de stat, vor ajunge în imposibilitatea de a mai funcţiona.", a precizat Marius Paşcan, prefect judeţul Mureş.
Săptămâna viitoare va avea loc o întrevedere între prefectul judeţului Mureş, premierul Emil Boc şi Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, pentru a se încerca rezolvarea acestor probleme.