Reprezentanţii Primărei Sinaia au spus că afectate sunt cele 40 de
locuinţe sociale din staţiunea de pe Valea Prahovei, fostele case
construite de Mefin pentru muncitorii săi. În total, este vorba de 70-80
de persoane.
Administraţia locală a început deja lucrările de
remediere a situaţiei, astfel că în maximum 10 zile sinăienii afectaţi
de această măsură vor avea din nou apă la robinet. Reprezentanţii
Primărei Sinaia au început deja construcţia unei noi conducte, care să
ocolească terenul uzinei Mefin. Pentru asta, muncitorii vor avea de
săpat prin pădure aproximativ un kilometru.
Locuinţele sociale din Sinaia sunt amplasate pe dealul din spatele
Uzinei Mefin. "Acestea au fost construite pentru muncitorii societăţii,
iar în momentul în care s-a privatizat, anexele au rămas pe un deal,
separat de restul oraşului Sinaia", au declarat pentru NewsIn surse din
cadrul Primăriei.