"În această situaţie nu este doar acest spital. Nu este normal ca
pacienţii care ar putea fi internaţi şi în spitale de boli cronice să
stea pe paturi pliante, pe holurile spitalului. Însă, vrem să
demonstrăm că un număr mai mare de paturi în spital nu este o soluţie",
a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de
Urgenţă Floreasca, dr. Bogdan Opriţa.
Potrivit acestuia, aglomeraţia din spitale ar putea fi evitată dacă
medicii de familie şi ambulatoriile de specialitate ar prelua o parte
din pacienţii care necesită, în primă fază, doar investigaţii medicale.
"În primul rând populaţia ar trebui informată să se prezinte întâi la
medicul de familie sau în ambulatorii şi apoi la spitalele de urgenţă,
pentru că aglomeraţia se produce în momentul în care vin la urgenţă
pacienţi de 60 de ani care nu îşi ştiu istoricul medical şi nu au fost
de ani buni la un medic de familie", a mai spus dr. Opriţa.
O mare parte dintre pacienţii care ocupă paturile pliante, unele dintre
ele amplasate şi pe holurile spitalului, sunt internaţi pentru diferite
investigaţii medicale sau se află sub supravegherea medicilor.