Spectacolul cultural-artistic a fost susţinut de grupuri de copii de la Centrul Cultural „Ion Vinea”, Şcoala de Muzică şi Arte Plastice “Victor Karpis”, Palatul Copiilor. În program au fost şi dansuri populare şi moderne, recitaluri de muzică uşoară şi de muzică de promenadă. De asemenea, spectatorii au putut urmări demonstraţii de arte marţiale cu tinerii Clubului Sportiv “Aquilla” Giurgiu.
Ulterior, mai multe ambarcaţiuni rapide aparţinând Ministerului de Interne au defilat pe Dunăre, în apaluzele giurgiuvenilor, iar apoi spectatorii s-au plimbat gratuit cu vaporaşul.
Ziua Dunării s-a încheiat la Giurgiu cu un concert de muzică country susţinut de formaţia The Ranchhands, de la ora 19.00, pe scena în aer liber din faţa Primăriei, show-ul fiind realizat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii.