Preşedintele Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic (ASCHF)
România, filiala Giurgiu, Ionela Tudor, a declarat că ultimii bani primiţi au fost pentru luna
mai, însă este vorba doar de 60% din indemnizaţia cuvenită.
"Pe
6 octombrie, la ora 10.00, vom organiza un miting în faţa Prefecturii,
vor fi peste 50 de oameni, cel puţin atât ştim până acum, suntem în
municipiul Giurgiu peste 400 de asistenţi personali. Nu am mai primit
indemnizaţiile din iunie, doar pe luna mai am primit 60% din bani. Vrem
mai întâi să vorbim cu prefectul şi, dacă trebuie, ne vom înscrie la
audienţe şi la Guvern. E o situaţie gravă, avem copii nedeplasabili, au
nevoie de medicamente zilnic, de hrană, de îngrijire tot timpul, noi nu
putem merge la serviciu", a spus Ionela Tudor.
Ea a menţionat că a participat la o întâlnire cu directorul
Direcţiei de Asistenţă Socială (CAS) din cadrul Consiliului local
Giurgiu, direcţie prin intermediul căreia asistenţii personali primesc
indemnizaţiile.
Pe de altă parte, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, a
declarat că nu au fost alocate fonduri
suficiente pentru DAS Giurgiu. "Nu putem să facem absolut nimic, banii vin de la Ministerul de
Finanţe, care spune că nu mai sunt bani. Nu au fost date suficiente
fonduri până la sfârşitul anului. Situaţia este deosebit de gravă", a
spus Iliescu, precizând că DAS Giurgiu a transmis săptămânal adrese
către Ministerul de Finanţe cu solicitarea de soluţionare a problemei
indemnizaţiilor asistenţilor personali.
Edilul a mai afirmat că o situaţie similară privind imposibilitatea de
a achita salariile este şi la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din
cadrul Consiliului local Giurgiu.