"Cozma a fost un mare
om. Tatăl lui Marian m-a îmbrăţişat şi mi-a spus că acum mă vede ca pe
propriul lui fiu. Mi-a mai spus să continui să lupt pentru medalii şi
trofee, iar de fiecare dată când câştig să îmi aduc aminte de Marian.
El a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, iar când tatăl său
mi-a cerut tricoul, i l-am dat cu plăcere", a declarat Zarko Sesum.
Jucătorul a fost operat luni la ochiul stâng, iar marţi a părăsit
secţia de terapie intensivă, starea lui de sănătate fiind mult mai
bună: "Singurul lucru la care mă gândesc este să mă recuperez cât mai
repede şi să continui să joc handbal. Doctorii mi-au spus că totul va
fi bine cam într-o lună sau două. Mai simt încă dureri acolo unde am
fost lovit, dar sunt bine".
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sâmbăta noapte, după
ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla
într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi
naşterea copilului unuia dintre aceştia.
Marian Cozma va fi înmormântat vineri, la cimitirul Pipera.