"Suntem prudenţi în legătură cu conceptul de internaţionalizare a monedei", a declarat viceguvernatorul instituţiei, Guo Qingping, într-o conferinţă de presă.
"Faptul că o monedă devine internaţională nu depinde de o ţară anume, ci de piaţă", a adăugat el.
"Pe lângă competitivitatea economică a monedei, piaţa financiară respectivă trebuie să fie foarte puternică şi dezvoltată, pentru ca moneda să fie convertibilă", a subliniat Qingping şi a adăugat că "mediul în care este utilizată moneda trebuie să fie stabil".
Având în vedere aceşti factori, "yuanul nu este calificat pentru a deveni monedă internaţională", a concluzionat Qingping.
Cu toate acestea, China încearcă să mărească importanţa monedei sale, încă neconvertibilă, prin acorduri cu ţările vecine, ce permit plăţi limitate în yuani.
Guvernatorul băncii centrale chineze, Zhou Xiaochuan, a propus crearea unei noi monede internaţionale de rezervă, punând la îndoială statutul dominant al dolarului.