Sute de oameni au fost evacuaţi din oraşul columbian Pasto ca urmare a erupţiei vulcanului Galeras. Autorităţile au emis alertă de erupţie, după ce din direcţia muntelui s-au auzit zgomote puternice. Din coşul vulcanic s-a înălţat un nor de fum iar oraşul a fost acoperit de un strat de cenuşă.
Potrivit poliţiei, 675 de oameni au fost evacuaţi în adăposturi provizorii. Autorităţile locale au estimat că aproximativ 8.000 de persoane trăiesc în zona ameninţată de erupţie.