VREMEA VINERI
Vineri, vremea se va menţine caldă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 27 de grade. Cerul va fi mai mult senin, însă dimineaţa, în zonele joase, mai ales din sudul, estul şi centrul ţării, pe arii restrânse va fi ceaţă. Vântul va avea uşoare intensificări pe crestele montane, conform REALITATEA TV.
În București, vremea se va menţine caldă. În jur de 8 grade dimineaţa si 24-26 de grade la amiaza. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Sâmbătă, vremea se va menţine caldă. Temperaturile maxime, în scădere uşoară în regiunile din vest şi nord-vest, se vor încadra între 17-18 grade in depresiuni şi 27 de grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil în sudul ţării, iar în celelalte regiuni va avea înnorări temporare şi, mai ales spre seară, pe arii restrânse va ploua slab în regiunile nordice. Vântul va avea unele intensificări în zona montană. În primele ore va mai fi ceaţă în zonele joase de relief din sud, centru şi est.
În București, vremea se va menţine caldă. 7-9 grade dimineaţa si 23-24 de grade la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
VREMEA DUMINICĂ
Duminică vremea se va răcori în toate regiunile. Spre seară, va ploua în vest şi nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori in Oltenia, la Drobeta Turnu Severin si cele mai mici in depresiuni si in nordul Moldovei, la Suceava.
Şi în Bucureşti, vremea se va răcori uşor. 9-10 grade dimineata si in jur de 19 grade la amiaza.
VREMEA ÎN REGIUNI
În regiunile intracarpatice, vreme cu soare dar şi cu puţină ceaţa dimineaţa în partea centrală a ţării. Maximele vor fi între 20 si 24 de grade, mai mici in depresiuni spre 18 grade.
În sud, În continuare vreme de vară cu soare toată ziua in afara de puţină ceaţa dimineaţa şi cu 28 de grade maxima la Drobeta Turnu Severin, 27 la Râmnicu Vâlcea şi Craiova, 26 la Giurgiu, 25 la Calarasi si Ploiesti si 23 la Buzau.
Vreme în general însorită şi în Dobrogea şi caldă pentru această dată, cu maxime de 23 de grade la Tulcea si 20 la Constanţa. Dimineaţa pe arii restrinse va fi ceaţă.
În Moldova, ceaţa de dimineaţă si peste zi vremea va fi frumoasă si caldă. Maximele zilei vor fi in general intre 22 si 24 de grade.