Alexandru Tănase, deputat PLDM, califică refuzul lui Voronin de a demisiona ca o încălcare gravă a legislaţiei.
Conform art. 70 şi 81 ale Constituţiei Republicii Moldova, calitatea de
deputat, cât şi cea de preşedinte al Republicii Moldova sunt
incompatibile cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite.
Totodată, Legea despre statutul deputatului prevede explicit
că mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de preşedinte al
Republicii Moldova.
"Constatăm că refuzul deputatului Vladimir Voronin de a demisiona din
funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este o încălcare gravă a
legislaţiei şi reprezintă menţinerea forţată a puterii de stat cu
încălcarea prevederilor Constituţiei, calificată de Codul Penal, art
339, drept uzurpare a puterii de stat", a declarat Vlad Filat.
Totodată, liderul PLDM a mai precizat că, potrivit Codului Penal,
pentru uzurparea puterii în stat, Voronin riscă o pedeapsă cu
închisoarea de 10-15 ani.
În aceste condiţii, Partidul Liberal Democrat din Moldova cere
deputatului Vladimir Voronin să respecte legislaţia Republicii Moldova,
să-şi depună demisia din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi
să exercite aceste atribuţii din postura de preşedinte al
Parlamentului, în strictă conformitate cu art. 91 al Constituţiei
privind interimatul funcţiei de preşedinte al RM.
Vineri este ultima zi în care deputaţii moldoveni din Parlamentul ales
la 5 aprilie trebuie să opteze fie pentru mandatul de parlamentar, fie
pentru alte funcţii remunerate pe care le deţin în paralel. Cazul cel
mai cunoscut este al primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, dar
opoziţia susţine că şi Vladimir Voronin se află în aceeaşi situaţie,
fiind şi şef de stat în exerciţiu, şi deputat.
Partidele parlamentare de opoziţie parlamentare din Republica Moldova
au anunţat că vor apela la Curtea Constituţională, în cazul în care
comuniştii nu renunţă la posturile extraparlamentare şi la cumulul de
funcţii.
După ce în şedinţa de miercuri a Parlamentului Vladimir Voronin a dat
de înţeles că nu va renunţa nici la mandatul de deputat, dar nici la
funcţia de şef al statului, Partidul Liberal Democrat din Moldova
(PLDM) a făcut joi apel către comunitatea internaţională să ajute
Republica Moldova să se poată menţine în cadrul statului de drept.
Chirtoacă, cap de listă al Partidului Liberal, spune că a făcut cu mult
timp în urmă alegerea. "Declaraţia mea de a renunţa la mandatul de
deputat a fost depusă la Parlament cu nr. 637 din 5 mai 2009", a
precizat edilul. Deputatul comunist Vladimir Ţurcan spune însă că nu a
văzut această cerere.