Conform producătorului, nicio altă maşină din categoria sa nu beneficiază de maturitatea şi înalta sa clasă. Confortul, calitatea şi siguranţa au fost principalele obiective în dezvoltarea noului Volkswagen Polo pentru 2010. Noul model de oraş al producătorului german a fost special gândit pentru a obţine cel mai înalt rating de siguranţă - 5 stele Euro NCAP.
Versiunea europeană a noului Polo are în dotarea standard sistemul ESP cu Hill Hold Control, precum şi numeroase airbaguri, inclusiv cele pentru torace (integrate în spătarele scaunelor din faţă), centuri de siguranţă cu pretensionare şi limitare de forţă, plus indicator de avertizare, tetiere active şi sistem de prindere ISOFIX.
Noua generaţie a lui Polo reuşeşte însă, în ciuda majorării dimensiunilor (+3.6 centimetri în lungime), să scadă în greutate: masa proprie a noului Polo este cu 7.5% mai mică decât cea a modelului actual. În plus, capacitatea de încarcare a portbagajului creşte până la 280 de litri.
Noul Polo va intra în producţie la sfârşitul lunii martie, apoi, în ultima săptămână din iunie, va fi lansat pe piaţa germană, iar în următoarele două săptămâni pe pieţele europene.