"Am alternat
momentele bune de joc cu altele mai puţin bune. Avem multe jucătoare în
lot care au debutat la echipa naţională sau au fost nevoite să evolueze
pe alte posturi decât cele obişnuite şi am încercat să le degrevez de
tensiunea meciului. Am avut unele probleme când am făcut lotul, dar e
bine că am reuşit să ne impunem. Vom încerca să câştigăm şi următorul
joc, chiar dacă va fi mult mai greu", a spus selecţionerul Bogdan Paul.
Cele două formaţii se vor întâlni din nou sâmbătă, de la ora 17:30, tot la Constanţa.
România face parte din Grupa B a Ligii Europene alături de Turcia,
Franţa şi Marea Britanie, urmând ca în Final Four să se califice o
singură formaţie, deoarece Turcia este deja calificată, fiind ţara
gazdă. Final Four-ul Ligii Europeane se va disputa pe 11 şi 12 iulie,
la Kayseri (Turcia).