"Birourile Permanente reunite au fost într-un moment foarte creativ astăzi. Au inventat o procedură-Birourile au decis arhivarea scrisorii primului-ministru Emil Boc", a spus deputatul PD-L Sever Voinescu la finalul şedinţei conducerii celor două Camere ale Parlamentului.
Voinescu a mai spus că noua majoritate din cadrul Birourilor Permanente a impus amânarea includerii pe ordinea de zi a şedinţei comune de astăzi a proiectului PD-L privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari sub pretextul depunerii unei alte iniţiative legislative cu acelaşi subiect.
"Dintr-un motiv sau altul, majoritatea a decis să se discute într-o altă şedinţă, probabil temându-se să dea un vot pe marginea acestui proiect de lege", a susţinut democrat-liberalul.
Conducerea Parlamentului a decis organizarea astăzi a unei şedinţe comune de plen care va avea pe ordinea de zi o declaraţie politică privind susţinerea de către PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor a lui Klaus Johannis pentru funcţia de premier, precum şi scrisoarea privind referendumul, a declarat Mircea Geoană.