“Pentru mine, Cătălin Tolontan nu mai există. Sunt supărat pe el”, e declaraţia-şoc a creatorului Trustului Intact, Dan Voiculescu, acordată jurnalistului Tiberiu Lovin într-un interviu pentru site-ul Reporter virtual. Liderul PC este furios pe redactorul-şef al Gazetei, după ce aceasta a publicat un articol în luna iulie, în care numele lui Voiculescu era asociat scandalului de la Ministerul Tineretului şi Sportului, în care a fost implicată Monica Iacob-Ridzi.
“Eu nu o ştiu pe această doamnă Ridzi. Nici nu cred c-am văzut-o. În momentul în care în ziarul meu publici o fotografie cu mine lângă alţi oameni consideraţi escroci, cred că e indicat să mă suni măcar. Trebuia să mă întrebe dacă eu am vreo legătură cu afacerea asta. Şi n-am. Or avea firmele apropiate de mine? Posibil. Atunci să pună poza patronilor de acolo, nu a mea. La oricare ziar s-ar fi întâmplat asta, dl Tolontan şi-ar fi prezentat şi demisia alături. Dar eu n-am făcut decât să mă supăr şi să nu mai vorbesc cu el. Asta e pedeapsa mea. De atunci poate discuta cu fetele mele sau cu orice şef din trust, dar niciodată cu mine. Nu mai există şi gata. Nu mi s-a părut deloc corect cum a procedat cu mine”, a declarat Voiculescu.
Tolontan a comentat interviul propriului patron. Dar nu i-a răspuns. Pe un ton conciliant, Tolo afirmă că este dreptul lui Voiculescu să se supere. “Ar fi incorect să mă irite ce spune Dan Voiculescu despre acţiunile mele, atâta vreme cât şi eu i-am criticat gesturile sau declaraţiile ori de câte ori am crezut”, afirmă Cătălin Tolontan pe blog. "Dan Voiculescu s-a supărat, dreptul lui, iar reacţia sa e net civilizată. Nu voi răspunde, aşa cum nu i-am răspuns în conferinţa de presă lui Traian Băsescu, un alt om supărat după Cazul Ridzi. Preşedintele chiar a sărit calul atunci cu insinuările lui, dar mă încăpăţânez să cred despre conferinţele de presă că sunt făcute din întrebări şi răspunsuri, nu din schimburi de replici", mai spune Tolontan pe blogul său.