Este un moment-cheie, pentru că este momentul celei mai importante erori comise de preşedintele Traian Băsescu: a abandonat guvernarea ţării în folosul guvernării realegerii sale ca preşedinte. La sfârşitul anului 2004, PSD, care guvernase bine, a pierdut o bună parte din avantajul electoral pe care şi-l asigurase, pentru că, în acelaşi timp, guvernase şi în folosul liderilor săi şi al clientelei economice şi administrative a acestora.
Traian Băsescu a ajuns preşedintele României tocmai pentru că promitea, credibil, o guvernare îndreptată spre eliminarea acestui dublu obiectiv al puterii. În mai 2007, Traian Băsescu a obţinut o victorie covârşitoare împotriva partidelor parlamentare, deşi abuzase de atributele prezidenţiale, pentru că suferinţele parlamentarilor sunt neinteresante pentru electorat, iar purtătorul “bunei guvernări” era, în ochii populaţiei, preşedintele şi nu Parlamentul. În decembrie 2008, Traian Băsescu părea să confirme această poziţie, construind coaliţia de guvernare PDL-PSD şi, în consecinţă, susţinerea sa electorală a ajuns din nou să depăşească 50%.
Au urmat zece luni în care a infirmat, de fiecare dată tot mai grav, convingerea populaţiei că îşi face, totuşi, datoria de preşedinte, chiar dacă mai utilizează şi în folos propriu prestigiul şi influenţa funcţiei pe care o ocupă. Citeşte mai mult în Business Standard
