Invitat la emisiunea 3X3 de la Realitatea TV, premierul Filat a spus că \"deciziile la nivel politic au fost luate, până la sfârşit de an consulatele de la Cahul şi Bălţi vor fi deschise. Am discutat şi în vederea deschiderii unui punct consular la Ungheni, ca să avem acoperită toată zona de frontieră, şi mai urmează să deschidem un consulat la Iaşi\", a detaliat premierul moldovean.
Este pentru prima oară când se menţionează posibilitatea deschiderii unui punct consular la Ungheni. Acordarea de vize la frontieră a fost propusă ca soluţie în timpul fostei guvernări comuniste, ca mod de simplificare a eliberării de vize pentru cetăţenii moldoveni şi de diminuare a cozilor ce se formau îndeobşte la Consulatul României din capitala moldoveană.
La sfârşitul anului 2007, întrebat de jurnalişti de ce România nu acordă vize la frontieră, fostul ambasador român la Chişinău, Filip Teodorescu, spunea că legislaţia UE prevede această procedură doar în cazuri exceptionale de natură umanitară. \"Diplomaţia de la Bruxelles nu permite acordarea de vize la frontiere, deşi Bucureştiul şi-ar dori să se ajungă la această etapă\", a spus ambasadorul.
Premierul moldovean Vlad Filat s-a aflat vineri şi sâmbătă în prima sa vizită în România, la invitaţia lui Emil Boc. Noul şef al executivului de la Chişinău a participat vineri la summitul Iniţiativei Central-Europene găzduit de Bucureşti şi a avut întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc.
Sâmbătă , Filat a avut întrevederi cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Mircea Geoană şi Roberta Anastase. Premierul Vlad Filat este însoţit în vizita sa în România de ministrul de externe Iurie Leancă. Acesta a avut convorbiri, joi, cu ministrul interimar de externe de la Bucureşti, Cătălin Predoiu.
Autorităţile române şi cele moldovene au semnat vineri la Palatul Victoria Acordul privind micul trafic la frontieră, precum şi Acordul interguvernamental cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat dintre România şi Republica Moldova.
România şi R. Moldova au parafat la 20 octombrie Acordul privind micul trafic de frontieră, Ministerul român de Externe anunţând atunci şi că autorităţile de la Chişinău şi-au dat acordul pentru deschiderea consulatelor României la Cahul şi Bălţi, care vor facilita aplicarea acordului.
Acordul privind micul trafic la frontieră instituie un regim favorizant pentru cetăţenii care domiciliază în zonele situate de ambele părţi ale frontierei comune, simplificând deplasarea peste graniţă. Astfel, cetăţenii moldoveni vor putea intra în România fără viză, doar pe baza unui \"permis de mic trafic la frontieră\".
Acordul permite rezidenţilor ambelor ţări, care locuiesc legal în localităţile aflate în proximitatea frontierei, de regulă până la 30 de kilometri (în anumite situaţii până la 50 de kilometri) de linia de frontieră, să circule fără vize în zona similară ca întindere situată în cealaltă ţară, pe baza permiselor de mic trafic şi a paşaportului. Valabilitatea permiselor este de la doi la cinci ani.
La întâlnirea avută cu Iurie Leancă, ministrul Cătălin Predoiu a mulţumit Guvernului R.Moldova pentru acceptul dat pentru deschiderea consulatelor generale ale României la Cahul şi Bălţi. \"Acestea vor oferi servicii consulare rapide, de calitate şi, foarte important, aproape de cetăţeanul din R. Moldova. Vom răspunde de aceeaşi manieră cât de curând solicitării administraţiei de la Chişinău privind deschiderea unui consulat general la Iaşi\", a adăugat oficialul român.
\"Consulatele generale ale României la Bălţi şi Cahul îşi vor începe activitatea cel mai târziu în luna ianuarie 2010, iar deschiderea lor este imperioasă, având în vedere interesul României de a oferi servicii consulare de calitate pentru cetăţenii din Republica Moldova. Este vorba, în primul rând, de amplificarea capacităţii de procesare a cererilor de vize, asigurându-se astfel facilităţi suplimentare în domeniul circulaţiei persoanelor\", a afirmat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului într-o declaraţie făcută la 11 noiembrie.
Discuţiile pe subiectul deschiderii de noi consulate durează de câţiva ani, de pe vremea guvernării comuniste de la Chişinău. Iniţial, partea moldoveană îşi dăduse acordul pentru deschiderea celor două consulate româneşti, dar apoi şi-a retras avizul, în urma tensionării relaţiilor bilaterale.
Ulterior, într-un interval de oarecare \"dezgheţ\" diplomatic, subiectul a fost reluat, iar partea moldoveană şi-a dat acordul pentru consulatul de la Cahul, însă a dorit în contrapatidă deschiderea unui consulat moldovenesc la Iaşi. Pentru a-şi da acordul pentru consulatul de la Bălţi, Chişinăul sugera în 2008 că ar dori de asemenea reciprocitate şi propunea deschiderea unui consulat la Constanţa.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat la 1 noiembrie decretele de înfiinţare a consulatelor de la Cahul şi Bălţi, din Republica Moldova. Consulatul general al României la Bălţi va avea 22 de posturi, iar cel de la Cahul - 17. La rândul său, Guvernul i-a numit miercuri, 11 noiembrie, pe Dumitru-Nicanor Teculescu şi pe Genţiana Şerbu consuli generali ai României la Bălţi şi respectiv la Cahul.