"Este impardonabil modul în care am pierdut partida de sâmbătă. Toată
lumea, jucători, antrenor, este responsabilă pentru acest eşec. Nu avem
nicio scuză. Nici nu pot să îmi explic cum am putut să jucăm atât de
slab în a doua repriză. Dacă am luat în calcul demisia? Sunt zvonuri,
deocamdată nu am hotătât nimic", a afirmat tehnicianul echipei
patronate de George Copos.
Hizo s-a
referit apoi şi la speculaţiile potrivit cărora unii jucători sunt
nemulţumiţi de antrenamentele dure la care sunt supuşi sub comanda sa:
"Nu înţeleg ce înseamnă asta. Ei sunt fotbalişti profesionişti şi, la
orice oră din zi şi noapte, trebuie să facă ceea ce li se cere. Abia
marţi voi vorbi şi cu jucătorii ca să analizăm meciul de la Ploieşti".
Rapid a pierdut, sâmbătă, scor 1-3, pe terenul nou promovatei Astra,
într-o paridă contând pentru etapa a 5-a din Liga I, şi a ajuns la al
treilea rezultat negativ din acest debut de sezon.
Ulterior, antrenorul formaţiei giuleştene a refuzat să se prezinte la
conferinţa de presă de după meci, iar o parte a presei sportive a notat
că Viorel Hizo se gândeşte să-şi dea demisia, întrucât "se simte trădat
de unii jucători".