Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, totul s-a petrecut în jurul orei 20:30, când Marian Avram, originar din Dolj, i-a pus o bluză în cap fetiţei şi a târât-o în păduricea de lângă Muzeul Satului.
Bărbatul i-a luat fetiţei banii pe
care îi avea la ea, respectiv 20 de lei, apoi a încercat s-o violeze.
Micuţa a ţipat, iar sora acesteia a alertat trecătorii. Mai mulţi
bărbaţi au sărit şi l-au imobilizat pe agresor, apoi au chemat Poliţia.
Primele cercetări arată că bărbatul a violat o fetiţă de 14 ani, în urmă cu două săptămâni, într-o casă părăsită, tot în sectorul 1, pe Strada Ion Mincu. Violatorul a fost prins, prezentat instanţei de judecată, care, însă, l-a lăsat în libertate.