În 1996 s-au remarcat diaconul Nuţu Anghelina şi Constantin Mudava. Anghelina a candidat ca independent, având drept însemn electoral o pâine, sub care stătea scris: "Semnul împăcării cu Dumnezeu". Nu a reuşit să adune decât puţin peste 43.000 de voturi, dar l-a întrecut pe vindecătorul Constantin Mudava care, tot independent, a lansat celebra frază: "Rog poporul român să stea cu mâinile şi picioarele depărtate, ca să-l pătrund cu energia mea".
În 2000, un prinţ a râvnit scaunul de la Cotroceni. Este vorba despre Paul Filip Lambrino, sau "Prinţul Paul de România". Şi el a eşuat lamentabil, pentru că nu a primit decât 0,49% din voturi.
În 2004 şi Raj Tunaru a candidat pentru
un mandat de preşedinte, dar a obţinut un număr nesemnificativ de
voturi. Experienţa de la prezidenţiale nu l-a ferit de problemele cu
justiţia, iar politicianului i s-a pierdut urma într-un penticentiar
din America, după un scandal amoros.
Au mai fost şi alţii care şi-au dorit să ajungă la Cotroceni, dar s-au
pierdut pe drum. Faur Isaia, Mihai Nahorniac sau Lia Roberts sunt doar
câţiva dintre ei.
Nici anul acesta nu lipsesc personajele exotice. "E timpul să fim
împreună" este apelul lui Ninel Potârcă, un lider rom care are un
mesaj în limba maternă: "Caman te avau tumaro manuş baro pe cadoa cem
la Româniaco!". Adică: "Vreau să fiu omul vostru mare de pe meleagurile
României!".
Karatist şi naţionalist, singurul candidat antisistem, cum el însuşi s-a caracterizat, Marian Bătăiosu şi-a anunţat şi el candidatura... doar pe internet.