"În timpul partidei dintre Everton şi Liverpool, din turul 4 al Cupei Angliei, a apărut o eroare fără precedent. În mai multe regiuni a fost difuzată o pauză publicitară neprogramată, care a întrerupt transmisia meciului. Problema a apărut la centrul de transmisii, iar echipa producătoare de la ITV Sport nu este răspunzătoare", se arată într-un comunicat oficial.
Preşedintele executiv al ITV, Michael Grade, şi-a cerut scuze telespectatorilor care au fost afectaţi de eroarea tehnică. "Avem mulţi ani de experienţă, mai ales atunci când meciurile intră în prelungiri, iar câteodată se ajunge la penalty-uri. Greşeala de aseară nu este scuzabilă şi aşteptăm rezultatele unei anchete", a afirmat acesta.
Presa engleză a ironizat greşeala tehnică, după ce pe TV au fost difuzate două reclame, cu trei minute înainte de finalul prelungirilor, iar în acest timp Everton a înscris golul victoriei. După ce a fost reluată transmisia în direct, pe ecrane au apărut imagini cu bucuria jucătorilor lui Everton.
Mai mulţi specialişti au explicat că este posibil ca reclamele să fi fost difuzate automat, deoarece regizorii au uitat să oprească sistemul, deşi partida era în prelungiri şi se depăşise timpul alocat iniţial.
Liverpool a ratat calificarea în optimile Cupei Angliei, după ce miercuri seară a pierdut cu 0-1, după prelungiri, meciul cu Everton, disputat în deplasare în rejucarea partidei din 16-imi.