Click aici pentru REZUMATUL VIDEO al partidei Dinamo-Strurm Graz 2-1
Dinamo a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe Sturm Graz, în grupa F a Ligii Europa, şi păstrează şanse de calificare în primăvara europeană, după ce şi Galatasaray a câştigat cu Panathinaikos (1-0).
Obligată să câştige cu Sturm Graz şi cu gândul la Istanbul, unde Galatasaray, deja calificată, trebuia să învingă pe Panathinaikos, Dinamo a clacat imediat după primul fluier al partidei cu austriecii.
În minutul 3, centralul portughez Bruno Paixao a dictat penalty pentru Sturm Graz, după un henţ în careu al lui Rus, dar Dolha a reuşit să apere, respingând în corner. Bucuroşi nevoie mare după ce au scăpat, dinamoviştii au uitat să se apere la fazele fixe, iar Sonnleitner, nemarcat la marginea careului mic, a înscris lejer cu capul, direct la vinclu (5).
Dinamo a jucat dezamăgitor, nereuşind să îi pună mari probleme lui Gratzei atunci când s-au apropiat de poarta sa, în timp ce Dolha a mai avut emoţii la un şut al lui Weinberger şi la o lovitură de cap a lui Schieldenfeld.
Finalul primei reprize a venit, însă, cu golul egalizator pentru Dinamo (41). După ce a apărat un şut sănătos al lui Andrei Cristea, portarul Gratzei şi-a băgat singur mingea în poartă la reluarea din cădere a lui Marius Niculae.
\"Câinii\" nu au apucat să se bucure prea mult, deoarece elanul le-a fost tăiat de eliminarea lui Laurenţiu Rus (43).
La reluare, Marius Niculae a trimis un trasor pe lângă poarta lui Gratzei (47), pentru ca în minutul 57 să nu mai rateze ţinta, trimiţând cu capul în plasă, pentru 2-1. \"Săgeată\" a încercat să mai înţepe o dată, cu un lob (71), dar mingea a aterizat pe plasa porţii lui Gratzei.
În ultimul meci din grupe, Dinamo se va deplasa în Grecia, pentru a juca cu Panathinaikos, în timp ce Sturm Graz va primi replica lui Galatasaray, în meciul cu numărul 100 pentru austrieci în cupele europene. Ambele partide se vor juca pe 16 decembrie.
Pentru a se califica în 16-imile Ligii Europa, Dinamo este obligată să câştige la Atena. \"Câinii\" au pierdut meciul tur cu Panathinaikos cu scorul de 0-1, astfel că vor avea nevoie de cel puţin o victorie cu 2-1, pentru a fi siguri de calificare.
CASETA TEHNICĂ
DINAMO - STURM GRAZ 2-1 (Gratzei 41 - autogol, M. Niculae 57 / Sonnleitner 5)
Dinamo: Dolha - Molinero, Tamaş, Moţi, Zie Diabate - Torje (D. Kone 59), Rus, Boştină, Adr. Cristea - Andrei Cristea (L. Goian 84), M. Niculae (Cl. Niculescu 90+2). Antrenor: Cornel Ţălnar.
Sturm Graz: Grazei - Sonnleitner (Jantscher 61), Schildenfeld, Feldhofer, Prettenthaler - Ehrenreich, Hlinka, Muratovic (Beichler 69), Bukva - Weinberger (Holzl 77), Lavric. Antrenor: Franco Foda.
Arbitri: Bruno Paixao - Bertino Miranda, Alfredo Augusto Fernandes Braga - Joao Ferreira, Bruno Esteves - Pedro Jorge Carvalheiro Henriques (toţi din Portugalia)
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Dinamo - Sturm Graz, scor 2-1.
CITEŞTE ŞI:
CFR Cluj, eliminată şi ea din Europa