În debutul partidei, un roi de albine a pus stăpânire pe arena de joc. Insectele au încercat să-şi facă un stup la "vinclul" unei porţi şi au luat în stăpânire şi câteva microfoane de fond şi camere de televiziune.
Arbitrul a fost nevoit să întrerupă partida, timp în care oamenii de ordine au îndepărtat albinele cu ajutorul unor extinctoare. După câteva minute, misiunea lor a avut succes, iar meciul s-a reluat.
Incidentul a fost cu noroc până la urmă pentru mexicani, care au câştigat meciul cu 4-1 şi au obţinut calificarea la Mondialele din Africa de Sud.