"Mă bucur enorm că am câştigat, deşi poate nu ni se dădeau prea multe şanse înainte de joc. Am făcut un meci foarte bun, sper să ne bucurăm cât mai mult de victoria asta. Sunt momente unice în cariera noastră şi e extraordinar că am câştigat cu 4-1 la Rangers. Am fost demoralizaţi după primul gol, apoi am revenit, a venit apoi penalty-ul şi iar ne-am demoralizat, dar Daniel Tudor a apărat şi ne-a dat încredere faptul că a reuşit să ne ţină în joc. Nu ştiu dacă se poate mai mult decât locul trei. Noi încercăm să ne îndeplinim obiectivul. Golul îl dedic doar echipei şi celor care au crezut în noi", a spus Marius Bilaşco la TVR 1.
Bruno Fernandes a declarat şi el la finalul meciului că toţi jucătorii Unirii s-au dăruit şi că speră să rămână pe locul doi.
"Suntem obosiţi, a fost foarte greu, am avut un adversar foarte bun. Ştiam că trebuia să jucăm foarte bine, să scoatem un rezultat pozitiv. Toţi ne-am dăruit şi am dat totul. Sperăm să rămânem pe locul doi. O să ne jucăm şansa în următoarele meciuri", a spus un alt jucător important al Unirii pe Ibrox Park, fundaşul Bruno Fernandes.
Pablo Brandan a fost cel mai bun jucător al Unirii la Glasgow. "Să joci pe un stadion aşa frumos, cu o atmosferă frumoasă... Merită să te faci fotbalist. Sunt foarte bucuros, dar şi foarte obosit. Am avut o săptămână grea, trebuia să pregătim bine meciul. Ne-a ieşit tot. Suntem o echipă mică, suntem o familie şi dacă noi nu avem încredere, cine să aibă? La 1-0 am avut încredere şi am revenit", a spus Brandan.
"Suntem cu picioarele pe pământ, dar suntem foarte bucuroşi. Am reuşit un lucru minunat. Contra a 50.000 de spectatori, a unei echipe bune totuşi am avut încredere în noi, am format un grup puternic şi asta s-a văzut", a spus şi căpitanul Unirii, George Galamaz.
Unirea Urziceni a făcut spectacol pe Ibrox Park şi a obţinut prima victorie în Liga Campionilor, una categorică: 4-1 cu Rangers FC, în deplasare, în etapa a treia a grupei G din Liga Campionilor. Rezultatul răsunător obţinut de ialomiţeni în Scoţia îi transformă în favoriţi la calificarea în optimile competiţiei, alături de FC Sevilla.