\"Mi se pare că ne îndreptăm spre un poliţienesc şi dictatorial creat de Traian Băsescu, iar ceea ce a fost până acum în primii cinci ani nu a fost nimica, o să vedem ce va urma în continuare. Deci oricine, politicieni sau ziarişti, oricine îl va supăra (pe Traian Băsescu, n.red.) văd că nu va avea parte decât de acţiuni din acestea poliţieneşti să rezolve problemele\", a spus Vanghelie. El a precizat că nu a apucat să vorbească cu senatorul PSD.
Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost dus vineri dimineaţă la DNA pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
Conform art. 72 alineatul 2 din Constituţia României \"deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La art. 72 alineatul 3 se precizează că \"în caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri\".