Marian Vanghelie a spus că, la decizia organizaţiei pe care o conduce, a strâns deja o parte din semnăturile pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea.
"Luni vom depune la Parlament solicitarea pentru Comisia de anchetă. Este o decizie normală a PSD Bucureşti pentru că ne uităm că miniştrii care n-au condus în viaţa lor trei oameni au fost numiţi miniştri din voinţa expresă a lui Traian Băsescu. Am început să strângem semnăturile, urmează să semneze şi parlamentarii din ţară, ştim că şi PNL susţine ideea Comisiei de anchetă a doamnei Udrea", a mai declarat Vanghelie.
"Aceste comisii parlamentare sunt necesare pentru că au fost numiţi oameni care nu au avut niciodată legătură cu actul de conducere. Principala modalitate de a cheltui banii din aceste ministere este de a-şi face campanie electorală", şi-a motivat Vanghelia poziţia la Realitatea TV.
"Am inventat ministere, am creat bugete pentru anumite persoane, nu pentru necesitatea ministerului respectiv şi, mai mult decât atât, am inventat formule de a cheltui banii publici din aceste ministere. Încercăm prin aceste condiţii să arătăm cum şi în ce mod s-au cheltuit banii în aceste ministere create de personajul Traian Băsescu", a adăugat preşedintele PSD Bucureşti, adăugând că "primul ministru, ministrul Finanţelor şi cel al Economiei sunt în totalitate Traian Băsescu"
Întrebat de ce nu s-a opus înfiinţării acestor ministere la formarea Guvernului, Vanghelie a recunoscut că nu s-a pus această problemă la "încreionarea" unei formule logice de Guvern: "Ministerul Sportului l-am vrut, recunosc, Ministerul Turismului, mai ales la bugetul pe care îl are, eu nu cred că mai era necesar, deşi la acea vreme nu s-a discutat în coaliţie. Cred că acei bani trebuiau duşi în altă parte, mai ales pe perioadă de criză. Nu să cântăm la flaut. Mă uit şi eu în presă, 100.000 de euro pe jaluzele, cinci maşini şi nu ştiu ce, păi nu s-au întâmplat atâtea lucruri nici pe perioadă când nu era criză".
În ceea ce priveşte comisia înfiinţată pentru cazul Nemirschi, Vanghelie a spus că, în comisia parlamentară de anchetă, "colegul meu o să aducă documente pentru a-şi proba nevinovăţia".